October 23, 2023No Comments

UPDATE 2 – PUR ȘI SIMPLU DIVIN / QUELQUE CHOSE DU DIVIN / SOMETHING DIVINE

👋 Povesteam în postarea precedentă despre campania proaspăt lansată pe Kickstarter, prin care încercăm să strângem ultimele fonduri necesare post-producției scurtmetrajului documentar de animație la care visez alături de Mélody Boulissière (mai mult eu, ea cu munca) de acum aproape 10 ani.

Dacă n-ați aflat încă, în ultimul deceniu am copt la foc mic un film ce spune povestea de iubire aproape miraculoasă, trăită de propria mea bunică, Anna Florea, înaintea și-n timpul celui de-al Doilea Război Mondial, alături de un soldat staționat în satul Vama, pe numele lui Jean Mihail.

De-a lungul anilor ne-am bucurat de susținerea multor oameni, iar astăzi filmul e aproape-aproape gata. Mai avem nevoie de un ultim zvâc, care în lumea asta, a cinemaului de animație profesionist, se ridică la peste 5000 de euro!

Cum nimic nu se strânge însă peste noapte, avem o lună la dispoziție și deja după primele zile am plecat la drum cu dreptul, și-am adunat, grație vouă prieteni care credeți în proiectul nostru, mai bine de 800 de euro!

Puteți să ne susțineți cu orice sumă, beneficiile sunt pe măsură, dar poate cel mai frumos e că la final, vom trece numele tuturor donatorilor pe genericul de sfârșit.

Cu voie bună înainte și link în primul comentariu,

Mélody și Bogdan

+ Novanima Prod, Studio_amopix & Safe Frame

October 21, 2023No Comments

Pur și simplu divin

Mă folosesc de poza asta din 2014 - în care apare bunica mea Anna Florea, alături de Mélody ajunsă pentru prima dată la Câmpulung + Fâșu the almost dog, ca să vă arăt cu precizie de câteva zile momentul de unde a început proiectul nostru de scurtmetraj documentar de animație - "Pur și simplu divin".

În zilele acelea am pus mâna pe cameră și reportofon, și-am rugat-o (interogat-o timp de o zi întreagă, mai bine zis) pe bunica Nușa să-mi povestească, încă o dată, pentru a mia oară, povestea ei de dragoste din preajma celui de-al Doilea Război Mondial, pe când avea 18 ani și locuia în satul Vama, lângă Câmpulung. N-aveam alt plan decât salvarea poveștii ăsteia incredibile venită dintr-o altă lume, dintre ea și un soldat pe nume Jean Mihail.

N-a durat mult însă și mi-am dat seama alături de Mélo, regizoare de film de animație, că am pus mâna pe aur. Povestea avea toate ingredientele: personaje puternice, fundal istoric dramatic, intrigă din abundență, o răsturnare de situație uluitoare, scrisori de dragoste pe care le puteam ține în mână și peste toate mărturia reală, nefiltrată, a participantei, la vârsta de 91 de ani - deci la aproape trei sferturi de secol distanță de la evenimente.

Un an mai târziu bunica pleca pe lumea cealaltă, iar pentru noi începea lunga sagă a scrierii, imaginării și producerii acestui scurtmetraj, pe care l-am intitulat “Pur și simplu divin”, “Quelque chose du divin”, “Something Divine”, așa cum a numit-o Jean pe Nușa într-una din scrisorile sale. Au trecut aproape 10 ani de la interviu, timp în care proiectul a devenit o coproducție franco-română: Novanima Productions din Paris, Studio_amopix din Strasbourg și Safe Frame din București sunt alături de noi. Pare un vis, însă suntem pe ultima 100 de metri. E aproape gata.

Dar ca să-l scoatem pe “aproape” din povestea asta avem nevoie și de ajutorul vostru. Pentru asta am demarat o campanie de strângere de fonduri pe platforma Kickstarter. Pun linkul în primul comentariu. În următoare lună ne propunem să strângem mai bine de 5000 de euro, o sumă frumușică, care să ne permită să ducem proiectul la bun sfârșit, în 2024.

În numele întregii echipe a filmului vă mulțumim și vă cerem sprijinul să aducem filmul ăsta pe lume - orice contribuție e foarte-foarte bine venită.

❤️

Bogdan și Mélody

October 1, 2023No Comments

UPDATE 5 – PUR ȘI SIMPLU DIVIN

"Scumpa și incomparabilă mea Nușa,

Mai mult ca oricând, gândul meu sincer și curat se îndreaptă spre aceia care mi-a fost și-mi este atât de dragă. Nu am simțit niciodată expansiunea sufletului meu așa cum o simt acum. Dulce Nușa, ai devenit pentru mine ceva divin, la care mă gândesc întruna..."

Corespondența dintre Nușa și Jean, atât cât s-a păstrat, e cea care dă tonul scurtmetrajului nostru. Pe vremea când nu erau emoji-uri, Jean se folosea folosea de vocabular, sintaxă, poezie.

Cam 😘❤️🥰😍 nu credeți?

____

Dacă n-ați aflat încă, în ultimul deceniu, alături de Mélody Boulissière, am copt la foc mic un film ce spune povestea de iubire aproape miraculoasă, trăită de propria mea bunică, Anna Florea, înaintea și-n timpul celui de-al Doilea Război Mondial, alături de un soldat staționat în satul Vama, pe numele lui Jean Mihail. Filmul, narat chiar de bunica (după un interviu luat cu un an înainte să moară la 92 de ani), își propune să exploreze ce rămâne dintr-o poveste de dragoste după trei sferturi de secol și un război mondial.

De-a lungul anilor ne-am bucurat de susținerea multor instituții și mai multor oameni, iar astăzi filmul e aproape-aproape gata. Mai avem nevoie de un ultim zvâc, care în lumea asta, a cinemaului de animație profesionist, se ridică la peste 5000 de euro!

Avem o lună la dispoziție și deja am adunat, grație prietenilor care cred în proiectul nostru, aproape 1500 de euro!

Mai avem 19 zile în care puteți să ne susțineți cu orice sumă, beneficiile sunt pe măsură, dar poate cel mai frumos e că la final, vom trece numele tuturor donatorilor pe genericul de sfârșit.

Cu soare și încredere,

Mélody și Bogdan

alături de prietenii de la: Novanima Productions, Studio_amopix & Safe Frame

Contact

Email: bogdan.stamatin@gmail.com
Insta: @bogdanstamatin
Letterboxd film diary

© Bogdan Stamatin 2020-2024